Domiciliul pârâtului necunoscut poate ridica o problemă practică atunci când vrei să introduci o cerere de chemare în judecată. Poți începe procesul fără să cunoști adresa persoanei? Codul de procedură civilă oferă mai multe soluții, inclusiv citarea la locul de muncă și, în anumite condiții, citarea prin publicitate.
Există însă câteva reguli importante, pe care le vom explica folosind exemple practice.
1. Este obligatoriu să cunosc domiciliul persoanei pe care vreau să o dau în judecată?
În mod obișnuit, atunci când introduci o cerere de chemare în judecată, trebuie să indici numele și domiciliul persoanei împotriva căreia formulezi acțiunea.
Această cerință este prevăzută de art. 194 din Codul de procedură civilă.
Explicația este simplă: instanța trebuie să știe cine este pârâtul și unde îi poate trimite citația și celelalte documente din proces.
Dar ce se întâmplă dacă nu cunoști domiciliul?
Să presupunem că ai împrumutat o sumă de bani unei persoane. Ai un contract sau alte dovezi ale împrumutului, dar debitorul s-a mutat și nu ți-a comunicat noua adresă.
Ar fi nedrept ca simpla necunoaștere a domiciliului să te împiedice să îți recuperezi banii prin intermediul instanței.
Tocmai de aceea, Codul de procedură civilă reglementează situațiile în care domiciliul pârâtului este necunoscut.
Important: trebuie să poți identifica persoana pe care dorești să o chemi în judecată. Necunoașterea domiciliului nu este același lucru cu necunoașterea identității pârâtului.
2. Știu unde lucrează pârâtul, dar nu îi cunosc domiciliul. Este suficient?
Aceasta este una dintre cele mai interesante situații practice.
Să presupunem, spre exemplu, că dorești să introduci o acțiune împotriva unei persoane care lucrează ca redactor la o publicație de presă.
Cunoști numele și prenumele persoanei, publicația la care lucrează și adresa sediului redacției.
Nu cunoști însă domiciliul său și nici nu ai posibilitatea de a-l afla direct.
Într-o asemenea situație, Codul de procedură civilă permite, în anumite condiții, citarea persoanei la locul unde își desfășoară permanent activitatea.
Art. 155 alin. (1) pct. 6 CPC prevede că persoanele fizice sunt citate la domiciliu. Dacă nu locuiesc la domiciliu, citarea se poate face la reședința cunoscută ori la locul ales pentru citare. În lipsa acestora, citarea se poate face la locul cunoscut unde persoana își desfășoară permanent activitatea curentă.
Așadar, dacă persoana lucrează efectiv și permanent la sediul redacției, aceasta poate fi o adresă la care instanța să îi comunice citația.
Există însă o precizare importantă.
Faptul că numele unei persoane apare pe site-ul unei publicații nu dovedește neapărat că aceasta lucrează la sediul redacției.
Poate fi colaborator extern, poate lucra de acasă sau poate să nu mai desfășoare activitate la acea publicație.
De aceea, trebuie să existe suficiente informații pentru a considera că locul indicat este unul unde persoana își desfășoară permanent activitatea.
Concluzia practică: dacă știi unde lucrează pârâtul, nu este obligatoriu să obții mai întâi adresa sa privată pentru a putea solicita instanței citarea acestuia.
3. Pot cere serviciului de evidență a persoanelor să îmi comunice domiciliul pârâtului?
Da, există o procedură legală prin care pot fi solicitate informații din Registrul național de evidență a persoanelor.
Dar aceasta nu înseamnă că orice cetățean poate afla, la simpla cerere, domiciliul unei alte persoane.
Domiciliul reprezintă o informație cu caracter personal, protejată de lege.
OUG nr. 97/2005 și normele sale de aplicare reglementează condițiile în care pot fi furnizate sau verificate asemenea date.
În anumite situații, persoana care solicită informațiile poate invoca și dovedi un interes legitim.
De exemplu, dacă dorești să introduci o acțiune pentru recuperarea unei datorii, poți explica de ce ai nevoie de domiciliul debitorului și poți prezenta documentele care justifică solicitarea.
Autoritatea competentă va verifica dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru comunicarea datelor.
Ce ar trebui să conțină solicitarea?
Într-o cerere adresată autorității competente de evidență a persoanelor este util să precizezi:
- datele de identificare pe care le cunoști despre persoana căutată;
- scopul pentru care soliciți informațiile;
- împrejurările care justifică interesul tău;
- documentele din care rezultă necesitatea obținerii adresei.
Trebuie să ai în vedere și o dificultate practică.
Dacă știi numai numele și prenumele persoanei, autoritatea poate să nu o poată identifica în mod sigur. Pot exista mai multe persoane cu același nume.
În exemplul redactorului de presă, faptul că îi cunoști numele și publicația la care lucrează poate ajuta la descrierea persoanei, dar nu garantează că serviciul de evidență a persoanelor îți va putea comunica domiciliul.
Reține: poți formula o cerere motivată, dar nu ai garanția că vei primi informația solicitată.
Dacă autoritatea refuză comunicarea datelor sau îți solicită informații suplimentare pe care nu le deții, păstrează răspunsul primit. Acesta poate fi util ulterior, în fața instanței.
4. Ce fac dacă nu pot obține domiciliul pârâtului?
Aici intervine una dintre cele mai importante dispoziții ale Codului de procedură civilă.
Art. 200 alin. (4¹) CPC prevede că reclamantului nu i se poate cere să completeze sau să modifice cererea de chemare în judecată cu date ori informații de care nu dispune personal și pentru obținerea cărora este necesară intervenția instanței.
Ce înseamnă acest lucru?
Să revenim la exemplul redactorului de presă.
Dorești să introduci o acțiune împotriva sa. Îi cunoști numele, prenumele și locul de muncă, dar nu îi cunoști domiciliul.
Nu ai acces direct la evidența persoanelor, iar autoritatea competentă nu îți comunică adresa.
În această situație, nu ar trebui să fii pus în imposibilitatea de a începe procesul doar pentru că nu poți furniza o informație pe care legea nu îți permite să o obții singur.
Este important însă să explici instanței situația.
În cererea de chemare în judecată poți arăta că domiciliul pârâtului îți este necunoscut, poți indica locul de muncă, dacă îl cunoști, și poți prezenta demersurile efectuate pentru aflarea adresei.
Poți solicita instanței să efectueze verificările necesare pentru identificarea domiciliului sau să dispună citarea la un alt loc permis de lege.
Această posibilitate nu te scutește de obligația de a identifica suficient pârâtul și de a furniza informațiile pe care le deții.
Dar legea face o distincție între informațiile pe care reclamantul le poate furniza și cele pentru obținerea cărora este necesară intervenția instanței.
5. Poate instanța să verifice domiciliul pârâtului?
Da.
Art. 154 alin. (8) CPC prevede că instanțele au drept de acces direct la bazele de date electronice și la sistemele de informare ale autorităților și instituțiilor publice, în condițiile legii, pentru realizarea procedurilor de comunicare și îndeplinirea atribuțiilor judiciare.
Prin urmare, instanța dispune de mijloace legale de verificare care nu sunt neapărat accesibile unui cetățean.
Aceasta nu înseamnă că instanța este obligată să efectueze orice investigație solicitată de reclamant.
Dar atunci când identificarea domiciliului este necesară pentru citarea pârâtului, iar reclamantul nu poate obține personal datele, intervenția instanței poate fi justificată.
În exemplul nostru, reclamantul poate indica numele redactorului, publicația la care acesta lucrează și celelalte informații cunoscute, solicitând instanței verificarea domiciliului sau citarea la sediul redacției, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
6. La ce instanță introduc cererea dacă nu cunosc domiciliul pârâtului?
În mod obișnuit, o cerere de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.
Aceasta este regula generală prevăzută de art. 107 CPC.
Dar art. 108 CPC reglementează expres situația în care domiciliul pârâtului este necunoscut.
Dacă domiciliul este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința sau reprezentanța pârâtului.
Dacă nici acestea nu sunt cunoscute, legea permite introducerea cererii la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința sau reprezentanța, după caz.
Să presupunem că locuiești în Iași și dorești să recuperezi o datorie de la o persoană al cărei domiciliu și a cărei reședință nu sunt cunoscute.
În condițiile art. 108 CPC, poate deveni competentă teritorial instanța de la domiciliul tău.
Totuși, trebuie să verifici și celelalte reguli de competență.
În funcție de natura litigiului, legea poate prevedea reguli speciale sau exclusive.
De asemenea, valoarea și obiectul cererii pot determina dacă aceasta trebuie introdusă la judecătorie sau la tribunal.
Atenție: faptul că știi unde lucrează pârâtul nu înseamnă automat că instanța de la locul său de muncă este competentă să judece procesul.
Locul unde o persoană poate fi citată și instanța competentă să soluționeze cererea sunt două probleme juridice diferite.
7. Ce se întâmplă dacă pârâtul nu poate fi găsit nicăieri?
Există și situații în care reclamantul nu cunoaște domiciliul, reședința sau un alt loc unde pârâtul poate fi citat.
Pentru asemenea cazuri, art. 167 CPC reglementează citarea prin publicitate.
Aceasta este o procedură excepțională, care permite citarea unei persoane al cărei loc de domiciliu nu poate fi identificat.
Dar citarea prin publicitate nu se aprobă automat.
Reclamantul trebuie să arate, în mod motivat, că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a afla domiciliul pârâtului sau un alt loc unde acesta ar putea fi citat potrivit legii.
Cu alte cuvinte, nu este suficient să scrii în cerere că domiciliul este necunoscut.
Trebuie să explici de ce nu ai reușit să îl afli și ce demersuri ai întreprins.
Dacă instanța admite solicitarea, citația este afișată la ușa instanței, pe portalul instanței competente și la ultimul domiciliu cunoscut al persoanei citate.
Instanța poate dispune și publicarea citației în Monitorul Oficial sau într-un ziar central de largă răspândire, dacă apreciază că este necesar.
Potrivit art. 167 alin. (4) CPC, procedura se socotește îndeplinită în a 15-a zi de la publicarea citației, în condițiile legii.
Citarea prin publicitate este o ultimă soluție, nu o alternativă pe care reclamantul o poate alege doar pentru că nu dorește să caute adresa pârâtului.
8. Cine îl apără pe pârât dacă acesta nu știe despre proces?
Legea prevede o garanție importantă.
Atunci când încuviințează citarea prin publicitate, instanța numește un curator special dintre avocații baroului, potrivit art. 167 alin. (3) și art. 58 CPC.
Curatorul are rolul de a reprezenta interesele procesuale ale pârâtului.
El poate participa la dezbateri și poate exercita atribuțiile de reprezentare prevăzute de lege.
Numirea curatorului nu înseamnă că acesta devine personal responsabil pentru obligațiile pârâtului.
De asemenea, nu înseamnă că reclamantul va câștiga automat procesul.
Instanța trebuie în continuare să examineze cererea, probele și apărările formulate.
Procedura poate presupune cheltuieli suplimentare, inclusiv cele legate de remunerarea curatorului.
9. Ce se întâmplă dacă reclamantul ascunde intenționat adresa pârâtului?
Să presupunem că reclamantul cunoaște domiciliul real al pârâtului, dar declară instanței că nu îl știe.
Scopul său este ca pârâtul să nu afle despre proces și să nu își poată formula apărările.
Această conduită este contrară legii.
Art. 167 alin. (5) CPC prevede consecințe pentru citarea prin publicitate obținută cu rea-credință.
Dacă persoana citată se prezintă și dovedește reaua-credință, actele de procedură efectuate după încuviințarea citării prin publicitate vor fi anulate, iar reclamantul poate fi sancționat în condițiile legii.
Prin urmare, necunoașterea domiciliului trebuie să fie reală, nu invocată pentru a împiedica participarea pârâtului la proces.
10. Ce au stabilit instanțele despre citarea prin publicitate?
Jurisprudența confirmă că această procedură trebuie utilizată cu prudență.
În Decizia nr. 419 din 14 februarie 2024, Secția I civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat condițiile citării prin publicitate și caracterul excepțional al acesteia.
Din considerentele hotărârii rezultă importanța demersurilor efective pentru identificarea domiciliului și a respectării garanțiilor procedurale ale pârâtului.
De asemenea, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 455/2014, a analizat reglementarea curatorului special, evidențiind rolul acestuia în protejarea dreptului la apărare.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pune accent pe posibilitatea reală a unei persoane de a afla despre proces și de a participa la judecată.
În cauza Gankin și alții împotriva Rusiei, Curtea a examinat obligația instanțelor de a verifica dacă părțile au fost informate corespunzător despre procedurile judiciare.
În cauza Nunes Dias împotriva Portugaliei, Curtea a analizat utilizarea notificării publice atunci când persoana nu putea fi localizată.
Din aceste hotărâri nu rezultă că citarea prin publicitate ar fi interzisă.
Rezultă însă că procedura trebuie aplicată cu respectarea dreptului la apărare și că simpla îndeplinire formală a unor operațiuni de citare nu poate înlocui întotdeauna verificarea condițiilor legale.
11. Poate instanța să îmi anuleze cererea pentru că nu am indicat domiciliul pârâtului?
Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări.
Art. 200 CPC reglementează procedura prin care instanța verifică dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Dacă lipsesc anumite informații obligatorii, instanța poate solicita completarea cererii.
Dar, așa cum am arătat, art. 200 alin. (4¹) CPC interzice solicitarea unor date sau informații de care reclamantul nu dispune personal și pentru obținerea cărora este necesară intervenția instanței.
Prin urmare, dacă domiciliul pârâtului este efectiv necunoscut și nu poate fi obținut de reclamant fără intervenția instanței, această împrejurare trebuie analizată în raport cu dispoziția legală menționată.
Nu se poate afirma că orice cerere fără domiciliul pârâtului este automat valabilă.
Dar nici că simpla lipsă a adresei justifică, în toate situațiile, anularea cererii.
Contează dacă pârâtul este suficient identificat, ce informații sunt disponibile, ce demersuri au fost efectuate și dacă instanța poate interveni pentru identificarea locului de citare.
De aceea, este preferabil ca reclamantul să explice aceste împrejurări încă de la introducerea acțiunii.
12. Ce trebuie să faci, concret, înainte de a introduce acțiunea?
Dacă nu cunoști domiciliul persoanei pe care dorești să o chemi în judecată, poți urma câțiva pași.
Primul pas: verifică dacă ai suficiente informații pentru identificarea persoanei: nume, prenume, documente, corespondență, eventual alte date obținute legal.
Al doilea pas: verifică dacă există o adresă cunoscută la care persoana poate fi citată. Poate fi o reședință, un loc ales pentru citare sau, în condițiile art. 155 CPC, locul unde își desfășoară permanent activitatea.
Al treilea pas: dacă este necesar, poți solicita motivat informații de la autoritatea competentă de evidență a persoanelor, cu respectarea condițiilor legale.
Al patrulea pas: păstrează dovezile demersurilor întreprinse și eventualele răspunsuri negative.
Al cincilea pas: stabilește instanța competentă, ținând cont de art. 108 CPC și de regulile speciale aplicabile litigiului.
Al șaselea pas: explică în cererea de chemare în judecată de ce nu cunoști domiciliul și solicită, dacă este necesar, intervenția instanței pentru identificarea locului de citare.
Numai dacă nu poate fi identificat niciun loc unde pârâtul poate fi citat potrivit legii trebuie examinată posibilitatea citării prin publicitate.
13. Concluzie: nu trebuie să cunoști neapărat adresa privată a pârâtului pentru a începe procesul
Necunoașterea domiciliului persoanei împotriva căreia dorești să formulezi o acțiune nu înseamnă automat că nu te poți adresa instanței.
Codul de procedură civilă oferă mai multe soluții.
Dacă știi unde lucrează permanent persoana, poate fi posibilă citarea la acel loc.
Dacă nu poți obține personal datele necesare, legea permite intervenția instanței și interzice solicitarea, în procedura de regularizare, a informațiilor inaccesibile reclamantului fără această intervenție.
Dacă domiciliul și celelalte locuri legale de citare nu pot fi identificate, poate fi folosită, în condiții stricte, citarea prin publicitate.
Ideea esențială este că dreptul de a te adresa justiției nu trebuie să depindă de posibilitatea de a afla, prin mijloace proprii, domiciliul privat al unei alte persoane.
În același timp, instanța trebuie să asigure și respectarea dreptului la apărare al pârâtului.
Cele două drepturi nu se exclud. Procedura civilă trebuie să le protejeze pe amândouă.
Notă editorială Drept Practic: articolul prezintă regulile generale ale Codului de procedură civilă și nu constituie o consultație juridică individualizată. Soluțiile procedurale depind de natura litigiului și de împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
