Art. 9 lit. m) CATUC: natură juridică, efecte și limite
„Orașul de 15 minute” nu mai este doar o idee discutată în urbanism sau în dezbaterile publice. Conceptul a fost introdus expres în legislația României prin Legea nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC), intrată în vigoare la 25 august 2026.
Ce înseamnă această schimbare pentru locuitori? Vor fi obligați să își desfășoare activitățile într-un perimetru de 15 minute? Vor putea primăriile să limiteze deplasările între cartiere? Sau legea urmărește, dimpotrivă, ca serviciile și facilitățile necesare vieții cotidiene să fie mai aproape de locuințe?
Răspunsul trebuie căutat în textul legii, în istoricul adoptării sale și în competențele pe care Codul le atribuie autorităților publice.
1. Ce prevede efectiv noul Cod al urbanismului?
Articolul 9 din CATUC enumeră obiectivele principale ale activității de urbanism.
La litera m), legea prevede:
„asigurarea rețelelor de transport și mobilitate, promovarea transportului durabil și îmbunătățirea siguranței rutiere, punerea în aplicare a conceptului «orașul de 15 minute»”.
Această formulare are două consecințe juridice.
Prima este că „orașul de 15 minute” a devenit un obiectiv prevăzut expres de lege, pe care autoritățile trebuie să îl aibă în vedere în activitatea de urbanism.
A doua este că legiuitorul nu a stabilit, prin acest articol, o anumită modalitate obligatorie de organizare a localităților. Textul nu instituie cartiere închise, zone din care locuitorii nu pot ieși sau un sistem de autorizare a deplasărilor.
Pentru a înțelege ce trebuie pus în aplicare, este necesar să examinăm definiția legală.
2. Cum definește legea „orașul de 15 minute”?
Anexa nr. 1 la CATUC conține definiția conceptului.
Potrivit acesteia, „orașul de 15 minute” reprezintă un „model urban de proximitate”, care urmărește proximitatea, diversitatea și densitatea, astfel încât locuitorii să poată accesa, în cel mult 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta, șapte funcții sociale urbane esențiale.
Acestea sunt:
- Locuința;
- Munca;
- Comerțul;
- Asistența medicală;
- Educația;
- Spațiile verzi;
- Divertismentul.
Definiția pornește de la ideea că timpul petrecut în transport și navetă influențează calitatea vieții urbane.
Să presupunem că o persoană locuiește într-un cartier în care nu există o școală, un cabinet medical, magazine sau spații verzi accesibile. Pentru aproape orice activitate cotidiană, aceasta trebuie să folosească automobilul ori transportul public și să parcurgă distanțe considerabile.
În modelul descris de lege, planificarea urbanistică ar trebui să urmărească apropierea acestor funcții de zonele de locuit.
Expresia „să poată accesa” este esențială. Ea descrie o posibilitate de acces, nu obligația de a utiliza exclusiv serviciile aflate la 15 minute de domiciliu.
De asemenea, legea nu afirmă că o persoană trebuie să lucreze, să studieze, să cumpere sau să se recreeze numai în cartierul în care locuiește.
3. Cum a ajuns conceptul în legislația României?
Istoricul legislativ arată că introducerea conceptului nu a fost o intervenție izolată, făcută în ultima etapă a adoptării Codului.
Proiectul din aprilie 2022
În proiectul CATUC supus consultării publice în aprilie 2022, conceptul figura deja printre obiectivele urbanismului.
Anexa proiectului îl definea prin expresia engleză „15 minutes city” și enumera șase funcții urbane: locuința, munca, comerțul, asistența medicală, educația și divertismentul.
Spațiile verzi nu figurau distinct în această enumerare.
Proiectul conținea însă și o dispoziție separată referitoare la accesul la spațiile verzi în maximum 15 minute de mers pe jos.
Prin urmare, criteriul temporal și ideea apropierii serviciilor de locuințe existau în proiect cu mai mulți ani înainte de adoptarea legii.
Legătura cu Planul Național de Redresare și Reziliență
Documentele aferente PNRR, în special componentei C10 – Fondul local și reformei privind Codul amenajării teritoriului, au inclus expres referirea la implementarea conceptului „15-minute city”, în sensul creșterii accesului la facilități relevante și reducerii timpului și distanței de navetă.
Expunerea de motive a proiectului CATUC din 2023 a făcut, de asemenea, legătura dintre adoptarea Codului și angajamentele asumate în cadrul PNRR.
Acest element explică prezența conceptului în proiectul legislativ, dar nu trebuie confundat cu efectele juridice ale normei adoptate.
Obligațiile cetățenilor și competențele autorităților române rezultă din legislația aplicabilă, nu direct din denumirea unei reforme din PNRR.
Modificările din Parlament
Cercetarea documentelor parlamentare arată că definiția a fost păstrată în forma inițială în textul adoptat de Senat.
Modificarea a intervenit în Camera Deputaților.
În raportul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din 28 iulie 2026, anexa nr. 1 modificată figurează între amendamentele admise, la poziția 774.
În noua definiție, expresia „15 minutes city” a fost înlocuită cu „model urban de proximitate”, iar spațiile verzi au fost adăugate ca a șaptea funcție urbană.
Denumirea „Orașul de 15 minute” a fost însă păstrată.
Așadar, Parlamentul nu a eliminat conceptul, ci i-a modificat formularea legală și a extins enumerarea funcțiilor urbane.
Documentele examinate nu permit identificarea cu certitudine a persoanei care a propus fiecare modificare din anexă și nici a motivelor concrete ale schimbării terminologice.
4. Ce valoare juridică are art. 9 lit. m)?
Articolul 9 lit. m) este o normă care stabilește un obiectiv legal al activității de urbanism.
Această calificare contează deoarece nu toate dispozițiile unei legi produc același tip de efecte.
Unele stabilesc obiective. Altele atribuie competențe, instituie obligații concrete, prevăd interdicții sau reglementează sancțiuni.
În cazul „orașului de 15 minute”, art. 9 lit. m) indică o direcție obligatorie de luat în considerare în planificarea urbanistică, dar nu stabilește singur toate măsurile necesare pentru realizarea ei.
De exemplu, o primărie poate urmări dezvoltarea pistelor pentru biciclete, amenajarea unor spații verzi sau apropierea serviciilor publice de zonele rezidențiale.
Totuși, pentru realizarea fiecărei măsuri trebuie să respecte competențele, procedurile și condițiile prevăzute de lege.
Articolul 9 lit. m) nu este o împuternicire generală acordată primăriilor pentru a adopta orice măsură considerată utilă realizării conceptului.
Aceasta este prima limită juridică importantă.
5. Ce obligații concrete au autoritățile publice?
Pentru a identifica obligațiile administrative trebuie să trecem de la art. 9, care stabilește obiective, la dispozițiile Codului privind documentațiile de urbanism.
Articolul 46 alin. (1) lit. f) prevede includerea în planul urbanistic general a unor prevederi concrete privind diminuarea timpului și distanței de navetă, prin aplicarea modelului urban de proximitate și oferirea unor opțiuni de transport durabil.
Aceasta este o dispoziție cu un conținut administrativ mai precis.
Planul urbanistic general, cunoscut sub denumirea de PUG, este instrumentul prin care se stabilesc principalele reguli de organizare și dezvoltare urbanistică a localității.
În consecință, conceptul trebuie avut în vedere la elaborarea reglementărilor urbanistice, în condițiile stabilite de Cod.
De exemplu, un PUG poate urmări distribuirea mai echilibrată a dotărilor publice, dezvoltarea infrastructurii pentru pietoni și bicicliști sau reducerea necesității deplasărilor lungi pentru activitățile cotidiene.
Dar trebuie făcută o distincție între două obligații:
- Obligația autorității de a prevedea măsuri concrete în documentațiile urbanistice;
- Obligația de a garanta fiecărui locuitor accesul efectiv la toate cele șapte funcții urbane în maximum 15 minute.
Prima are un suport normativ expres în dispozițiile privind PUG.
A doua nu rezultă, ca obligație individuală și direct exigibilă, din textele examinate.
O modificare parlamentară relevantă
În proiectul legislativ exista și o dispoziție, art. 210, care impunea autorităților locale identificarea unor zone pentru noi spații verzi, astfel încât cetățenii să aibă acces la acestea în maximum 15 minute de mers pe jos față de zonele de locuit.
Comisia de specialitate din Camera Deputaților a eliminat articolul printr-un amendament admis.
Această intervenție este relevantă pentru interpretarea legii.
În timp ce definiția generală a conceptului a fost extinsă prin includerea spațiilor verzi, o obligație administrativă distinctă, formulată printr-un criteriu temporal precis, a fost eliminată.
Prin urmare, nu putem reintroduce automat, prin interpretarea definiției, obligația concretă eliminată din textul legislativ.
Rămân aplicabile celelalte dispoziții ale Codului și ale legislației speciale privind protecția, amenajarea și accesul la spațiile verzi.
6. Poate primăria să limiteze deplasările locuitorilor?
Aceasta este probabil întrebarea care a provocat cele mai multe controverse în jurul conceptului.
Răspunsul, în raport cu dispozițiile CATUC examinate, este nu.
Nici art. 9 lit. m), nici definiția din anexa nr. 1 nu instituie dreptul primăriei de a limita deplasările persoanelor la un perimetru de 15 minute.
Nu este prevăzută obligația de a obține permisiunea pentru a ieși din cartier. Nu există în aceste texte nici obligația de a justifica destinația deplasărilor.
Libertatea de circulație este garantată de art. 25 din Constituție și de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Restrângerea exercițiului unui drept fundamental trebuie să respecte condițiile constituționale și convenționale aplicabile.
Totuși, trebuie evitată o altă confuzie.
O primărie poate avea, în temeiul legislației rutiere și administrative, competența de a institui sensuri unice, zone pietonale, restricții pentru anumite categorii de vehicule sau alte reguli de circulație.
Asemenea măsuri nu sunt automat nelegale și nici nu reprezintă întotdeauna o restrângere a libertății fundamentale de circulație.
Legalitatea lor depinde de temeiul normativ, scopul urmărit, competența autorității și proporționalitatea măsurii.
De aceea, trebuie diferențiată reglementarea utilizării drumurilor de instituirea unui control asupra libertății persoanelor de a se deplasa.
Conceptul „orașului de 15 minute” nu poate suplini lipsa unui temei legal pentru o eventuală măsură restrictivă.
7. Permite conceptul supravegherea digitală a locuitorilor?
Nici această concluzie nu rezultă din Cod.
Definiția „orașului de 15 minute” nu prevede instalarea unor camere de supraveghere, monitorizarea deplasărilor individuale, colectarea datelor de localizare sau identificarea persoanelor care intră ori ies dintr-un cartier.
Există însă o problemă juridică distinctă: unele proiecte de mobilitate urbană pot utiliza tehnologii de monitorizare a traficului.
De exemplu, un sistem care numără vehiculele fără identificarea persoanelor ridică probleme diferite de un sistem care înregistrează numerele de înmatriculare și reconstruiește traseele individuale.
În situațiile în care sunt prelucrate date cu caracter personal, devin relevante Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), dreptul la viață privată și condițiile legale ale prelucrării.
Simpla invocare a obiectivului „orașului de 15 minute” nu autorizează colectarea nelimitată a datelor despre deplasările persoanelor.
8. Ce poate controla instanța de judecată?
Dacă o autoritate adoptă o măsură administrativă în aplicarea conceptului, legalitatea acesteia poate fi examinată potrivit regulilor contenciosului administrativ și legislației speciale.
Instanța poate verifica, după natura actului și în limitele competenței sale, dacă autoritatea avea dreptul să adopte măsura, dacă a respectat procedura și dacă a exercitat competența în scopul prevăzut de lege.
Să presupunem că un consiliu local adoptă o hotărâre care condiționează accesul locuitorilor într-o anumită zonă de declararea prealabilă a destinației deplasării.
Autoritatea justifică măsura prin necesitatea realizării „orașului de 15 minute”.
Într-un asemenea caz, invocarea obiectivului urbanistic nu este suficientă. Trebuie identificat temeiul legal care permite instituirea obligației, precum și respectarea garanțiilor constituționale și, dacă sunt colectate date personale, a normelor privind protecția acestora.
Un obiectiv administrativ legitim nu transformă automat în măsură legală orice instrument ales pentru realizarea lui.
9. Ce nu stabilește încă suficient de clar legea?
Din analiza dispozițiilor examinate rezultă mai multe dificultăți de aplicare.
În primul rând, definiția nu stabilește metoda de calcul a celor 15 minute. Nu precizează dacă timpul trebuie calculat de la fiecare locuință, din centrul cartierului sau prin raportare la o rețea de accesibilitate.
În al doilea rând, apropierea fizică de un serviciu nu înseamnă întotdeauna acces efectiv la acel serviciu. Existența unei școli sau a unui cabinet medical în apropiere nu garantează disponibilitatea unui loc ori a unei consultații.
În al treilea rând, legea nu stabilește, prin definiția analizată, un termen general în care toate localitățile trebuie să atingă criteriul celor 15 minute.
În sfârșit, realizarea modelului depinde de investiții, infrastructură, disponibilitatea terenurilor și competențele mai multor autorități. Aceste aspecte nu sunt rezolvate prin simpla consacrare legislativă a conceptului.
De aceea, aplicarea concretă trebuie examinată în raport cu documentațiile urbanistice și cu celelalte dispoziții legale incidente.
10. Ce rezultă, în cele din urmă, din introducerea conceptului în lege?
„Orașul de 15 minute” a dobândit o semnificație juridică prin includerea sa printre obiectivele activității de urbanism.
Autoritățile publice trebuie să îl aibă în vedere în planificarea urbanistică, iar dispozițiile privind PUG prevăd măsuri concrete pentru reducerea timpului și distanței de navetă și dezvoltarea opțiunilor de transport durabil.
Dar legea nu transformă criteriul celor 15 minute într-o limită a libertății de deplasare.
Din textele analizate rezultă un obiectiv de apropiere a serviciilor de locuitori, nu o obligație a locuitorilor de a rămâne în apropierea serviciilor.
Această distincție trebuie păstrată atunci când discutăm despre eventualele măsuri pe care autoritățile locale le-ar putea adopta în viitor.
Rămâne însă o întrebare separată, cu implicații constituționale: până unde poate merge o primărie în reglementarea circulației pentru a realiza obiective urbanistice și în ce moment o asemenea măsură ajunge să afecteze nejustificat drepturile individuale?
Aceasta va fi tema următorului articol din serie: „Poate primăria să îți limiteze deplasările în numele orașului de 15 minute?”
Următorul articol: Poate primăria să îți limiteze deplasările în numele „orașului de 15 minute”?
Introducerea conceptului „orașului de 15 minute” în legislația României ridică o întrebare distinctă: până unde se întind competențele autorităților locale în reglementarea circulației?
În următorul articol vom analiza dacă primăriile pot restricționa accesul vehiculelor în anumite zone, ce prevede art. 46 alin. (1) lit. o) din CATUC și în ce condiții măsurile administrative pot afecta libertatea de circulație garantată de Constituție și de Convenția europeană a drepturilor omului.
Vom examina diferența dintre reglementarea traficului și restrângerea libertății de deplasare a persoanelor, cu exemple practice și trimiteri la jurisprudența relevantă.
Articolul face parte din seria Drept Practic dedicată implicațiilor juridice ale „orașului de 15 minute”.
Instrumente practice Drept Practic
Legea nr. 169/2026 reglementează numeroase aspecte ale urbanismului și construcțiilor, de la autorizarea lucrărilor până la regularizarea construcțiilor executate fără autorizație, sancțiuni și căile de contestare a măsurilor administrative.
Pentru cei care doresc să înțeleagă și să aplice aceste dispoziții, Drept Practic pune la dispoziție ghiduri juridice, fișe explicative, modele de documente și kituri digitale specializate.
Consultați Catalogul interactiv al colecției Legea nr. 169/2026, care vă ajută să identificați materialele potrivite problemei juridice pe care doriți să o analizați.
Surse legislative și documentare
- Constituția României, art. 1 alin. (5), art. 25, art. 44, art. 53, art. 120 și art. 121.
- Legea nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, Monitorul Oficial nr. 661 din 10 august 2026, în special art. 9 lit. m), art. 46 și anexa nr. 1.
- Proiectul CATUC supus consultării publice în aprilie 2022.
- Expunerea de motive a proiectului legislativ transmis Parlamentului în 2023.
- Documentele PNRR, componenta C10 – Fondul local, reforma privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
- Raportul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, 28 iulie 2026, inclusiv amendamentele admise și anexa nr. 1 modificată.
- Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
- Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal.
- Convenția europeană a drepturilor omului, Protocolul nr. 4, art. 2.
